„Exportăm 90% din ceea ce producem, dar scădem la export.“
„Iar importul crește în România. De unde credeți că crește? Din Asia? Pe ce bani credeți că crește? Pe bani din PNRR?
Investițiile acestea ne-au permis să producem mai mult și să acaparăm mai mult din piață. Am mai deschis încă circa 7.000 de metri pătrați de magazine anul trecut.
„Folosim tehnologia miceliului, folosim rețeaua de fibre a ciupercilor ca lipici natural și producem astfel panouri acustice, diferite elemente de design și unele ambalaje.
Cred că guvernul trebuie să intensifice legăturile cu patronii marilor grupuri și să găsească soluții pentru ca acestea să nu-și mai reducă producția, iar închiderile să se facă
Domeniul construcțiilor este o industrie vulnerabilă în fața marilor transformări economice, astfel că ultimele trei decenii au adus atât mărirea, cât și decăderea unora dintre numele
se menține ridicată și dobânzile actuale la credite, închirierea unei locuințe devine o opțiune din ce în ce mai căutată inclusiv de români, iar această tendință atrage atenția marilor
Perspectiva de business a marilor companii va rămâne una globală, însă va fi susținută cu precădere prin resurse locale și regionale, mai ales dacă astfel de decizii de business vor
Identitate culturală autentic românească
Conceptul proiectului gravitează în jurul unei componente culturale dominante, un omagiu adus marilor valori autohtone.
Clădirile Eli Xpress vor avea suprafețe între 6.000 – 12.000 mp și vor fi situate în vecinătatea imediată a marilor orașe, sau chiar în interiorul lor.