„Faptul că Praktiker deține în România mai multe magazine decât în celelalte țări gestionate de divizia internațională confirmă, o dată în plus, importanța strategică a acestei piețe
În plus, în perioada următoare este planificată dezvoltarea unor noi facilități, precum o școală de stat cu sală de sport, un minihotel și centru de conferințe și mai multe terenuri
Singura „surpriză“ a fost tronsonul cuprins între km 48 plus 200 și km 62 ai autostrăzii, unde a lucrat firma UMB Spedition, a „regelui asfaltului“ Dorinel Umbrărescu, care a finalizat
Dacă ne ducem într-o zonă de cartier și un investitor vine cu un proiect care adaugă boxă la subsol plus multe altele, aceste lucruri vor crește prețul, ceea ce înseamnă că clientul
Al patrulea bloc din complex va avea 109 apartamente (apartamente cu două, trei și patru camere, precum și duplex-uri și penthouse-uri), plus locurile de parcare aferente, în parcarea
Cu un plus de 10% la șase luni, Cluj-Napoca și-a reluat locul în clasamentul național al celor mai mari creșteri de preț; locuințele clujene costă azi, în medie, 1.372 de euro pe metru
În plus, Ion Dinu, senior consultant în cadrul departamentului Land Development al CBRE România până la finalul anului trecut, a preluat din acest an funcția de head of development
În plus, a accelerat digitalizarea, aflată de multă vreme pe lista de lucruri de făcut, și a impulsionat extinderea spațiilor de depozitare, odată cu avântul comerțului online.