Companiile din real-estate se așteaptă ca, după 2020, zona Expoziției să devină cea mai „fierbinte” zonă imobiliară din București, datorită construcției unei noi linii de metrou între
Cei care cumpără o locuință astăzi vor independență, vor să nu depindă de trafic și nu mai vedem situația din trecut când unii clienți lucrau în Pipera, dar își făceau casa în Domnești
► Legat de sustenabilitate, Comisia Europeană estima că 85% din clădiri vor exista și în 2050, cea mai bună abordare în ceea ce privește amprenta de carbon este să folosim clădirile
Toată lumea care a fost prinsă în bula imobiliară din ultimul deceniu probabil știe deja asta, însă datele economice arată acum că deținerea unei locuințe nu este neapărat un lucru
Este însă a doua tranzacție importantă pe care Papalekas o semnează cu Vodafone, după ce a atras operatorul telecom și în Bucharest One, clădire de birouri din zona Barbu Văcărescu
Printre lucrările realizate de Florea Grup s-au numărat în trecut cele de reabilitare a cetății din Alba Iulia, precum și execuția centurii ocolitoare a municipiului Sibiu.
210.000 de români în străinătate, iar acest lucru se datorează neîncrederii oamenilor în sistemul politic, care nu oferă stabilitate, a spus Horațiu Țepeș, prezent la evenimentul ZF „Ce
Astfel, imobilul UBC 0, care ar fi urmat să aibă 27 de etaje încă de la inaugurare și să depășească astfel SkyTower din București – care este în prezent cea mai înaltă clădire – va