Grupul Concelex, care cuprinde companiile Concelex SRL și Concelex Engineering SRL, a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 413 milioane de lei, în creștere cu 13% față de anul
avut însă în prim-plan operatorii de telefonie mobilă Vodafone (care a închiriat 16.000 de metri pătrați în Bucharest One) și Orange (care a închiriat 13.700 de metri pătrați în Green
efervescentă din punct de vedere imobiliar, luând în calcul doar trei proiecte aflate în lucru ce implică investiții cumulate de circa 250 mil. euro: centrele de afaceri Floreasca Park și Green
Campus, dezvoltat de compania belgiană Atenor, precum și un alt contract de 7 milioane de euro pentru lucrări geotehnice, de structură și de infrastructură în cadrul proiectului Green
Auchan contra sumei de circa 270 mil. euro, dar și de achizițiile derulate de Globalworth, precum sediul UniCredit din apropierea Pieței Presei Libere, Nusco Tower, Skanska A din Green
Green Building Council, fiind proiectată, construită și operată în conformitate cu principii internaționale de sustenabilitate, în ceea ce privește economisirea resurselor și diminuarea
ansamblul rezidențial Baba Novac, Auchan Drumul Taberei și birourile Hermes Business Campus dezvoltate de Atenor în Pipera, iar la categoria construcții civile intră și proiectul office Green
Văcărescu, unde Skanska dezvoltă în prezent proiectul Equilibrium, iar Globalworth are în plan două noi clădiri de birouri – Globalworth Square lângă Globalworth Plaza și Green