Retailul se doMALLește. Doar în București
Un astfel de magazin trebuie amplasat într-o zonă premium, adică intens circulată, indiferent că este vorba despre un spațiu stradal sau dintr-un centru comercial.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
3854 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Un astfel de magazin trebuie amplasat într-o zonă premium, adică intens circulată, indiferent că este vorba despre un spațiu stradal sau dintr-un centru comercial.
În total, există 12 centre logistice din care sunt aprovizionate aceste canale.
La acea vreme, în 2003, Opera Center era cumpărată de CA Immo de la Portland Trust cu suma de 30 mil. dolari, fiind la acea vreme cea mai modernă clădire de birouri din România.
După un an 2018 cu un volum de activitate consistent, ȋn care ne-am extins baza de clienți, colaborând cu o bună parte dintre proprietarii de centre comerciale, parcuri logistice și
Anul trecut, pe piața europeană au fost finalizate centre comerciale cu o suprafață închiriabilă de 4,5 milioane de metri pătrați, în scădere cu 6% față de 2015.
Al treilea contract a fost semnat însă în clădirea North Center din zona Pipera-Tunari, unde firma Adrem Invest a preluat un spațiu de 527 de metri pătrați, în timp ce în aceeași clădire
Prima clădire de birouri pe care a construit-o a fost Opera Center, din piața Eroilor.
CTP a finalizat achiziția a 27,5 hectare de teren situat aproape de centrul orașului Belgrad și de aeroportul Nikola Tesla, unde intenționează să construiască CTPark Belgrade Center
Pe locul secund s-a clasat un pre-lease semnat de Adobe pentru 13.300 mp în U-Center 3, clădire care urmează să fie livrată de Forte Partners.
“Până la începutul lui 2016, toți colegii din Iași din cadrul UniCredit Business Integrated Solutions vor fi relocați în United Business Center 5”, a declarat Girolamo Antonucci, Branch