Este însă important de menționat că un PUG pentru acest oraș nu se poate realiza într-un an, astfel că este nevoie de timp, dar și de demersuri concrete.
„Fiscalitatea este, desigur, un factor important în luarea deciziilor de investiție, dar nu singurul – accesul la infrastructură, disponibilitatea forței de muncă și calitatea mediului
„Cu timpul și prin acțiuni concrete de tipul Street Delivery (un eveniment care este organizat din 2006 – n.red.), sperăm ca zona să devină un spațiu privilegiat care să ofere
Cei mai mulți bani pentru infrastructura rutieră ar merge către autostrăzi, însă nu este foarte clar ce proiecte concrete se pot realiza – în documentul publicat de Ministerul Investițiilor
Astfel, în proximitate oamenii au și supermarket, și sală de fitness, și brutărie, și clinică de sănătate privată, și diferite concepte de ospitalitate.
Deocamdată nu există o estimare concretă privind ponderea exporturilor în această piață în 2012, însă în general, livrările în străinătate nu sunt încă cea mai importantă felie din
CSM, al Ministerului Justiției, ICCJ, Ministerul Public, Inspecția Judiciară, Institutul Național al Magistraturii, toate instanțele și parchetele din București), dar și săli de concerte