a lucrărilor existente și de finalizare a lucrărilor rămase de executat pe primul tronson, între Moisei și Borșa, pe 25 de kilometri, în timp ce Antrepriză de Reparații și Lucrări ARL
Mai mult, aici discutăm despre o suprafață compactă care nu mai există în altă parte în București, atât ca extindere cât și ca mijloace de transport în comun, facilități sau infrastructură
În Master Planul General de Transport, documentul care arată prioritățile României în materie de infrastructură de transport până în 2030, figurează și modernizarea centurii existente
pentru tronsonul I Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos are o valoare estimată de 6 miliarde de lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Transport
“Clădirea Tandem”, aflată în apropierea Palatului Telefoanelor, este compusă din teren intravilan, având o suprafață de 4.740 mp și din construcții având o suprafață construită la sol
Esat Özoguz, care a deținut funcția de director general al Kastamonu România din septembrie 2011, își continuă cariera în cadrul grupului ca director general al Kastamonu Italia.
Antreprenorul a fondat în 2007 Sameday Courier, prima companie de curierat din România listată la bursă și preluată ulterior de către Emag, precum și Retailplus Eastern Europe – activă
În ultimele 15 luni, în vestul României au fost închiriați aproape 77.000 mp de spații industriale, zona atrăgând interesul companiilor din curierat, precum și al celor din domeniul
În plus, compania a dezvoltat o capacitate logistică de peste 48.500 mp, colaborează cu aproximativ 13 operatori de curierat și parteneri specializați, iar comenzile clienților pot