Pe lângă STRABAG SRL, care figurează la Ministerul de Finanțe cu afaceri de 919 milioane de lei în 2022, grupul mai include și alte firme pe plan local.
Mallul Veranda va avea o suprafață închiriabilă de 25.000 de metri pătrați și o suprafață construită de 67.000 de metri pătrați, iar costurile hard de construcție sunt estimate la circa
), Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj (membră a grupului austriac Strabag), asocierea dintre SCC Napoca și Imob Lux Construct, dar și compania Construct Perom.
Practic, în perioada 2024-2025 a fost livrat un singur proiect – AFI Loft, în zona centru-vest – cu o suprafață de aproximativ 15.000 de metri pătrați.
rămăsesem fără fonduri, am luat decizia de a-mi vinde apartamentul, iar fondurile obținute au mers tot în proiect.“
Realizarea construcției, care are o suprafață de 560 de metri
Astfel, în 23 aprilie, instanța de la Judecătoria Sectorului 5 a condamnat societatea Euroconstruct Trading 98 SRL la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 100.000 de lei, pentru ucidere
La nivelul anului 2013, producția de la Holzindustrie Schweighofer SRL, cea mai mare din grupul Schweighofer, ajungea în 72 de state din jurul lumii, în special în UE, Orientul Mijlociu
La începutul lui 2021, Adrian Pavăl și Dragoș Pavăl au transferat pachetul de 73% pe care îl aveau la Cemacon de la Dedeman SRL la Pavăl Holding, vehicul de investiții financiare controlat