Ostahie, fondatorul retailerului electro-IT Altex, fondul de investiții Mid Europa Partners, acționar al rețelei de sănătate private Regina Maria, Roca Investments, parte din Impetum Group
În 2015, grupul belgian Joris Ide, care operează în România prin firma din Buziaș, a fost preluat de producătorul irlandez de materiale de construcții Kingspan Group, valoarea tranzacției
Stelian Iacob, administratorul Therme București, a fost implicat în proiectul complexului încă din 2013, atunci când planurile grupului austriac A-Heat Group – cel care a realizat
general a fost compania Bogart, iar subantreprenorii au fost Contranscom Bența (parte a grupului Bența, a intrat în insolvență la propria cerere la finalul lunii ianuarie 2014) și LSG Group
extindere și este cu adevărat interesant să vezi spațiile comerciale și de birouri ale Electroputere Parc crescând în fiecare an”, spune Bertrand Catteau, Președintele Catinvest Group
manager office Immofinanz, în cadrul conferinței Birouri și Rezidențial 2021, realizată de ZF în parteneriat cu One United Properties, C&W Echinox, Crosspoint Real Estate, PSC Group
mulți români se confruntă deja cu presiuni financiare din cauza inflației și a costurilor ridicate cu utilitățile”, a declarat Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe OLX Group
În acest context, Prime Kapital a anunțat că va construi 100.000 mp de birouri în proiectul Silk District, iar Iulius Group a demarat proiectul Palas Campus, parte a unei investiții
Cea mai recentă tranzacție, cea prin care AFI Europe a cumpărat fosta clădire Bancorex de la CPI Group, vine să întărească acest concept, în opinia consultantului.