aproximativ o treime în 2025, în principal din cauza reducerii activității companiilor din sectorul IT&C, care au generat doar 10% din totalul închirierilor din primele nouă luni ale
Compania de consultanță imobiliară SVN Romania a vândut peste 1.300 de locuințe în valoare totală de aproximativ 200 de milioane de euro în primele nouă luni ale anului 2025, potrivit
Pinum Doors&Windows, unul dintre principalii producători de uși și ferestre din România, a înregistrat în primele șapte luni ale anului o creștere de peste 20% a veniturilor, susținută
Într-o perioadă în care prețurile locuințelor continuă să crească, iar puterea de cumpărare a românilor este pusă la încercare de inflație și costuri ridicate ale vieții, se pune tot
Patru primării ale municipiilor reședință de județ din Regiunea Vest au la dispoziție 27 de milioane de euro pentru revitalizarea spațiilor și clădirilor urbane.
Compania de consultanță imobiliară North Bucharest Investments (NBI) a lansat o divizie dedicată închirierilor, NBI Rentals, cu un portofoliu de peste 400 de apartamente și case, ale
ca un hub strategic pentru distribuția regională, atrăgând interesul investitorilor datorită pieței sale în plină expansiune, impulsionată de una dintre cele mai rapide creșteri ale
care a construit proiectul mixt Record Park din Cluj, dar și Miro sau The Ivy din București, a intrat pe piața spațiilor industriale și a dezvoltării de platforme în marile orașe ale
♦ România ocupă locul secund în portofoliul contractelor noi de leasing ale VGP, furnizor european de spații logistice și proprietăți imobiliare semiindustriale.