considerabil mai mare față de lunile precedente, ca urmare a faptului că oamenii sunt mult mai orientați către cumpărături în perioada sărbătorilor, însă nu a precizat la ce valoare a urcat
Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, piața a urcat cu 8,2%, după ce lucrările de construcții noi s-au majorat cu 13,4%, cele de întreținere
Potrivit Saviils Immobilien Beratungs, prețurile au urcat atât de mult în acest an, încât proprietarii au devenit din ce în ce mai dispuși să vândă pentru a genera profituri.
Profitul a urcat și el, de la 500.000 de lei în 2019 la peste 31,1 milioane de lei anul trecut, dar numărul de angajați s-a menținut sub 50, potrivit aceleiași surse.
Compania Apa Nova a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 748,6 mil. lei (168,6 mil. euro), în creștere cu aproape 6% față de 2013, în timp ce profitul net a urcat mai rapid
Cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat în Ungaria, unde prețul de tranzacționare pentru apartamentele noi a urcat cu 12,3% față de 2019, urmată de Olanda și Germania, cu
Potrivit datelor imobiliare.ro prețurile apartamentelor din Cluj au urcat cu 12,3% în ultimele 12 luni la 1.230 de euro metrul pătrat util, depășind Bucureștiul, unde media este de