În urmă cu un deceniu, România se afla la începutul drumului în ceea ce privește clădirile verzi, cu doar câteva proiecte certificate sau în curs de certificare, iar conceptul de construcție
Investițiile nu vor fi doar în construcția de noi proiecte, ci și în achiziții de terenuri și achiziții de depozite deja existente, în tranzacții de tip sale & lease back.
Proiectele de infrastructură pentru rețelele de apă-canal se confruntă cu probleme în ceea ce privește recepția în ultima perioadă, însă lucrările au continuat în ultimele luni, chiar
Constructorul grec Aktor, intrat anul trecut în grupul Intrakat din aceeași țară, a beneficiat de o infuzie de capital și are în plan accelerarea lucrărilor la lotul al treilea din
Proiecte de peste 1 miliard de lei au fost propuse de companiile din domeniul construcțiilor în cadrul aplicațiilor pentru ConstructPlus, un program guvernamental deschis pe 8 aprilie
Dezvoltatorii au continuat să livreze noi proiecte, astfel că în trimestrul al treilea noile proiecte finalizate au totalizat peste 170.000 metri pătrați, din care cel mai relevant
Mai mult, bolile respiratorii sunt unul dintre cele mai frecvente și mai dureroase efecte ale poluării aerului, o stare de fapt ale cărei victime îi sunt din ce în ce mai mulți cetățeni
Volumele de birouri ce vor fi livrate în București în 2022 și 2023 sunt la jumătate față de 2021 și cu mult sub cererea din piață, timp în care în zone căutate de către companii,