„Cumpărătorul nostru nu este un cumpărător care își finanțează a doua casă prin credit, ci e vorba mai degrabă despre clienți care au banii cash”, a spus Cătălin Scripcaru, CEO și președinte
„Temperarea“ creșterii vine în contextul în care dobânzile au crescut semnificativ în ultimul an și cele mai multe dintre achiziții se realizează cash, însă puțini își permit acest
Compania We Co. avea la final de iunie, potrivit Wall Street Journal, 2,5 mld. dolari cash, iar la rata cheltuielilor de 700 mil. dolari pe trimestru ar putea rămâne fără bani în primul
Vânzările de apartamente noi, case și vile au avut creșteri importante de la o lună la alta, ceea ce dovedește interesul pentru real estate, atât pentru investitorii care cumpără cu
În aceeași vreme însă, volumul de construcții de apartamente și case a scăzut cu 12%, iar cel de birouri, spații de logistică sau spații comerciale a scăzut cu 7%.
de 24 hectare, cartierul Tineretului din Sibiu s-a conturat începând din anul 2004, când cele 419 loturi au fost atribuite tinerilor în folosință gratuită, pentru construcția de case