Anul viitor, compania vrea să-și extindă în continuare rețeaua de showroomuri, prin noi deschideri în Brașov, Timișoara, dar și în Republica Moldova – la Chișinău.
Grupul italian Transmec, cu activități pe piața transportului de marfă și în logistică, care are clienți precum IKEA, Natuzzi sau Michelin, a avut anul trecut afaceri de 40 de milioane
În prezent compania are două linii de producție acum care au și segmente total diferite, la Brașov unde produc aditivi, iar la Căpușu Mare, lângă Cluj, unde se produc mortare.
Totuși, după investițiile sud-africanilor de la NEPI Rockcastle la Cluj și la Timișoara, achiziția făcută de grupul Immochan la Brașov și investiția demarată de AFI Europe tot în Brașov
„Anul trecut am deschis în Brașov și Craiova unde avem rezultate bune. În Brașov avem 400 mp, cu 20 de locuri de parcare. Vom mai deschide la Pitești, Rm. Vâlcea, Comănești.
În 2020, la mai bine de 30 de ani de la Revoluție, România ar trebui să aibă în sfârșit o autostradă care să străbată țara de la Constanța la Nădlac, până la granița cu Ungaria, a declarat
Avem un parc auto cu peste 190 de vehicule.“
Cel mai mare centru logistic Sipex are o suprafață de 30.000 de metri pătrați, din care 10.000 de metri pătrați sunt spații acoperite,
Producătorul de mobilier Iris Service Ciuc, al treilea cel mai mare angajator din sectorul producției de mobilă anul trecut, are disponibile în prezent 75 de locuri de muncă pentru