Cei doi dezvoltatori intenționează să investească 517 milioane de euro în dezvoltarea și extinderea de centre comerciale în 10 orașe din România: Cluj-Napoca, Iași, Pitești, Alba Iulia
Care sunt indicatorii la care se uită investitorii atunci când decid dacă situația dintr-o piață a muncii sau alta se pretează pentru planurile lor?
„E dificil de spus.
Chiar și așa, anul 2023 a fost unul bun pentru retailul local – avem malluri noi la Alba Iulia, la Craiova, iar anul acesta la Pitești“, a explicat Carmen Ravon, head of retail occupiers
Ne-am început activitatea în anul 2006, în Alba Iulia. Acolo am deschis primul hub logistic.“
Următorul pas a fost relocarea activității la Cluj, în 2010.
În timp ce o serie de peste zece proiecte importante, de la Asmita Gardens și Citadella Titan, la Ibiza Sol sau My Dream din Pipera, au ajuns la mâna creditorilor, alți dezvoltatori
Investiția include și un heliport destinat inclusiv elicopterului Black Hawk S70, care va fi amplasat la sol, cu acces direct către Unitatea de Primiri Urgențe.
surse regenerabile, precum cei 1.700 de metri pătrați de panouri fotovoltaice și două sisteme de pompe de căldură, unele de tip aer-apă ce vor fi montate pe terase și altele de tip sol-apă