Spedition UMB, firma care lucrează între kilometrii 48,2 și 62, a terminat construcția încă de anul trecut, Pa&Co International montează parapete marginal și pe banda mediană, în
avans ar fi aparținut bugetului de stat, fapta sa ar reprezenta o înșelăciune în convenții, (…) sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani”.
2014, liniile de cale ferată au avut la dispoziție pentru reparații curente și capitale, dar și pentru întreținere, doar 287 de milioane de euro, potrivit datelor transmise de CFR SA
♦ Noi avem o piață anormală imobiliară, Prima casă este un program important, putem calcula impactul asupra sistemului bancar, numai că un avans de 5% este anormal. 25-30% este gradul
pentru a construi infrastructură pe cicluri lungi, de 20-30 de ani – „nu se poate face pe cicluri scurte de administrație de patru ani“ –, finanțatorii internaționali precum BERD și Banca
Cu toate acestea, pentru compania sa lucrurile nu au stat pe loc în acest an: Bog’Art a reușit în ultimele luni să-și adjudece câteva proiecte importante, cu o valoare cumulată
alternative de finanțare publică și privată, investițiile din bugetul de stat privind infrastructura proiectelor publice au fost reduse în favoarea măsurilor sociale, iar sistemul bancar