primele unsprezece luni din 2025 față de anul anterior, foarte aproape de recordul din 2023, iar sectorul a ajuns să cântărească 8,7% din PIB în primele trei trimestre — cea mai mare
Decizia de a atrage finanțare prin această emisiune de obligațiuni pentru a crește lichiditățile pentru noile proiecte de anvergură pe care le avem în dezvoltare în marile orașe ale
Dat fiind faptul că hotelul va pune la dispoziție apartamente, proprietarii mizează și pe cazarea pe termen lung, printre potențialii clienți numărându-se expații care lucrează în marile
Cornel Marian, investment manager al Oresa Ventures, companie de investiții care are în portofoliu firme precum RTC Proffice Experience (papetărie și birotică), Somaco (materiale de
În 2013, CNADNR ar urma să cheltuiască întreaga sumă, cea mai mare parte a acesteia, circa 5,3 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro), urmând să meargă către cheltuielile de capital
Vrem să acoperim toată țara cu acest concept, vrem să-l implementăm în marile orașe. Ne-am gândit la Cluj-Napoca, la Constanța, Timișoara“, explică Victor Dumitrache.
Principalii jucători de pe piața locală de carton ondulat sunt Rondocarton, Pehart Tec, Romcarton, Dunapack Rambox Prodimpex, Vrancart sau Ambro Suceava.