la Splaiul Unirii 160, deja a devenit o tradiție festivalul anual Dâmbovița Delivery, organizat în tandem cu Săptămâna dezvoltării durabile, o manifestare sărbătorită la nivel internațional
Pe de altă parte, Silviu Pop, Head of Research, Colliers Internațional România, spune că având în vedere contextul economic favorabil, interesul mai mare al investitorilor, creșterea
2021 au fost marcate în special de tranzacții sigure de birouri care au implicat clădiri de birouri clasa A în zone renumite din București, cu un mix de chiriași predominant internațional
, însă nici până acum contractul de concesiune nu a fost semnat, în contextul în care încă se așteaptă aprobarea finanțării din partea băncilor comerciale și a instituțiilor internaționale
birouri, proces în curs de finalizare, în timp ce echipa de facility management, formată din 16 oameni, furnizează servicii pentru doi chiriași, clienți corporate ai CBRE la nivel internațional
autostrada Comarnic – Brașov“, a spus Laurențiu Lazăr, managing partner și director al departamentului de investiții din cadrul companiei de consultanță imobiliară Colliers Internațional
Utilizat pentru prima oară în transporturile de mărfuri ale International Union of Railways, a devenit extrem de popular în America în timpul celui de-al doilea război mondial, când
Laurențiu Duică,
partner & head of Industrial în cadrul agenției Colliers International
♦ În urmă cu cinci ani, estimam ce se va întâmpla în piața de logistică și industrial