„După estimările noastre, Bucureștiul se va extinde și este și normală și logică această evoluție atât timp cât celelalte orașe mari din țară se situează ca dimensiune a populației
proiect ce îmbunătățește legăturile rutiere și feroviare dintre România și Bulgaria, precum și finalizarea a ceva mai mult de 100 de kilometri noi de autostradă (care în cea mai mare
Orange, Telekom, Vodafone, cei mai mari jucători de pe piața locală de comunicații, și-au extins puternic în ultimii ani portofoliile de soluții adresate jucătorilor din piața imobiliară
cererea din piață pentru retailul modern reprezintă punctele forte ale pieței Europei Centrale și de Est, în timp ce în vest impactul pandemiei și ulterior al dobânzilor a fost mai mare
174,3 mil. euro în prima jumătate a anului 2026, în creștere cu aproape 5% față de cele 166,4 mil. euro din aceeași perioadă a anului trecut - 113 mil. euro din chirii, cele mai mari
noi spitale precum cel de oncologie din Timișoara sau spitalul regional din Craiova, până la consolidarea unor clădiri istorice din centrul Capitalei, Concelex, unul dintre cei mai mari
Trei mari dezvoltatori din sectorul de real-estate dețin în România portofolii care au trecut pragul de 1 miliard de euro ca valoare însumată a proprietăților pe care le controlează