Se gândesc la exporturi
Piața de watercoolere a avut o evoluție spectaculoasă în 2005-2006, atunci când au apărut și companii mai mici, iar reprezentanții companiei spun că pe segmentul
85.000 mp, printre companiile cărora a oferit consultanță în gasirea unui sediu nou regăsindu-se Cosmote, Enel, Ipsos, Teamnet, Mega Image, Konika Minolta, Mediplus, Agroalim Distribution
Fie că vorbim despre consolidarea operațiunilor din mai multe locații într-una singură sau de nevoia de a sustine și dezvolta segmentul de distributie online, deciziile retailerilor
Pe lângă această firmă, americanii mai au local și alte două companii – Procter & Gamble Marketing România (cu afaceri de 278,7 mil. lei, plus 11%) și Procter & Gamble Distribution
De altfel, GTC a inclus aceste proiecte pe o listă cu active propuse spre vânzare, astfel că rămâne de văzut cine se va încumeta să preia proiectele finalizate în perioada 2008-2009
Păduroiu a mai lucrat în cadrul CBRE România în perioada 2007-2009, unde și-a început cariera în domeniul imobiliar, iar de atunci a intermediat închirierea a peste 70.000 metri pătrați
Deși prețurile sunt în continuare cu 14% sub vârful atins înaintea crizei financiare din 2008, indicele compozit pentru prețul mediu al apartamentelor „a depășit ușor pragul zonei de