Potrivit unor informații neconfirmate oficial, suedezii vor începe lucrările la acest proiect fără a accesa credite bancare și ar putea realiza simultan structura ambelor clădiri
proiect, ei trbuie să dovedească o finanțare „sănătoasă“, respectiv aceasta să fie compusă din trei elemente – contribuția și banii cu care vine dezvoltatorul, finanțarea bancară
Fondurile au venit atât din finanțare bancară cât și din fonduri proprii. Urmează alte investiții, dar urmărim mai întâi piața, să vedem ce se va întâmpla în 2024.
Demersurile companiei în piața rezidențială sunt finanțate parțial prin fonduri proprii și parțial prin finanțare bancară, iar în prezent a lucrat cu fonduri de la CEC Bank, după cum
Chiar dacă piața rezidențială a devenit mai puțin accesibilă, în special pentru cei care depind de finanțare bancară, și numărul de tranzacții a scăzut, interesul românilor pentru
Cele mai mari mutări ale anului sunt realizate de către banca austriacă Raiffeisen și gigantul IT Oracle, companii care vor muta aproximativ 4.000 de salariați în două proiecte noi