metri pătrați de spații industriale și logistice în primul semestru din 2025, un volum cu 25% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui raport realizat de compania
închiriază încă 2.400 mp în proiectul de birouri UBC 1 al Iulius din centrul Iașiului, marcând o creștere spectaculoasă de la 25 la peste 700 de angajați în 15 ani de prezență locală Compania
RPHI România (Raiffesen Property), compania care deține și administrează SkyTower, a semnat cu Ambasada Republicii Filipine în România un contract de închiriere pe 5 ani pentru 580
North Bucharest Investments (NBI), companie de consultanță imobiliară, a încheiat primele șapte luni din 2025 cu un volum total al tranzacțiilor de 120 de milioane de euro.
Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, a investit circa 2 milioane euro într-un nou parc de retail, aflat în dezvoltare
de investiții al fraților Adrian și Dragoș Pavăl de la Dedeman, a confirmat oficial achiziția rețelei Praktiker Hellas din Grecia, marcând astfel primul pas internațional pentru compania
Ipsos Interactive Services, subsidiară a uneia dintre cele mai mari companii de cercetare de piață și sondare a opiniei publice la nivel global, își va reloca sediul central din București
HILS Development, compania de dezvoltare imobiliară deținută de Ionuț Negoiță, devine partener oficial al clubului sportiv Dinamo 1948 începând cu sezonul 2024-2025.
Compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox o numește pe Cristina Lupașcu, specialist cu o experiență de peste 20 de ani în piața media și în sectorul imobiliar,