Rockwool: Un program coerent de stimulare a reabilitării termice poate relansa industria construcțiilor
Soluții există, unele dintre ele având deja succes pe alte meleaguri.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
3720 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Soluții există, unele dintre ele având deja succes pe alte meleaguri.
În acest moment au fost identificate aceste active, au fost vândute o parte din ele, iar rezultatele au început să apară.
Mai sunt alte două proiecte planificate în București, dar nu e un timing cert pentru ele.
Fostele docuri aflate pe malul Tamisei au fost si ele demolate. In locul lor a aparut celebrul district financiar Canary Wharf.
Clădirile din portofoliul dezvoltatorului austriac Immofinanz au rămas și ele aproape în întregime închiriate, iar acum se remarcă o întoarcere graduală a angajaților la birou.
Unul dintre ele, în valoare de 225 de milioane de lei, a fost câștigat împreună cu UTI Construction and Facility Management și ACI Cluj și vizează extinderea terminalului de plecări
Fondurile disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pot avea un impact semnificativ asupra economiei, însă doar cu condiția ca ele să fie accesate într-un procent
Pentru a da valoare acestor categorii de deșeuri, este nevoie ca ele să devină parte din proiectele de infrastructură și să fie cuprinse în caietul de sarcini atunci când se scoate
Cele opt firme care au câștigat ajutoarele de stat însă au în total 15 angajați, iar două dintre ele nu au niciun angajat.
avem activități destul de largi și în turism, agricultură, industria alimentară.“ „Pe un spectru mai mare am observat diferențe foarte mari între un domeniu și altul, chiar dacă ele