Casa Noastră este unul dintre cei mai mari zece exportatori cu capital românesc, potrivit celor mai recente date, vânzând circa trei sferturi din producție peste granițe.
Mai mult, compania a trecut de la pierdere la un profit de peste 62 de milioane de lei și a recrutat peste 400 de oameni, potrivit celor mai recente informații disponibile pe site-ul
Astfel, conform ultimelor date în clasamentul celor mai mari exportatori se află Aramis Invest, Ecolor, PGS Sofa&Co, Italsofa, Taparo sau Ada Fabrica de Mobilă.
Modul în care construim va defini calitatea vieții celor care vor locui acolo”
Proiectele HILS sunt poziționate lângă transport în comun, mai ales metrou, dar și lângă zone cu facilități
consumului intern, al modernizării lanțurilor de aprovizionare și al cererii tot mai mari pentru spații de distribuție bine amplasate, atât din partea companiilor locale, cât și a celor
medie de 1.930 euro/metru pătrat, în timp ce prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi a ajuns la 2.053 euro/metru pătrat, cu 8% mai ridicat decât cel din aprilie 2023, conform celor