“Suntem bucurosi ca am continuat demersul inceput cu trei ani in urma punând astazi la dispozitia celor interesati trei editii consecutive ale singurului ghid imobiliar din România
pe o pantă de revenire, după ce, a înregistrat scăderi drastice la numărul de apartamente verificate de către investitori (recepția), atât din cauza factorilor interni, cât și a celor
organizarea orașelor și bugetele avute la dispoziție duc la modificări și în ceea ce privește preferințele cumpărătorilor, care ajung astfel să opteze între apartament și casă la sol
♦ Prioritatea administrațiilor locale în materie de spații verzi, ținând cont de situația actuală, ar trebui să fie păstrarea în condiții bune a celor care există deja și abia apoi
Până acum, reprezentanții ParkLake și Veranda Mall nu au răspuns niciodată solicitărilor ZF privind evoluția rezultatelor financiare ale celor două centre comerciale.
O piață a celor mari, dar și a celor mici
Companiilor mari din domeniul producției de pavele li se alături și nume mai puțin cunoscute, care comercializează mai mult local.