Piața utilajelor de construcții revine pe plus
Marcom are în plan să își consolideze poziția la nivel național și să extindă rețeaua after sales, potrivit lui. în primul trimestru al acestui an, Marcom a înregistrat o cotă de piață
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
4593 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Marcom are în plan să își consolideze poziția la nivel național și să extindă rețeaua after sales, potrivit lui. în primul trimestru al acestui an, Marcom a înregistrat o cotă de piață
vânzarea portofoliului actual de birouri, NEPI va reveni în scurt timp pe această piață, în condițiile în care mallul Promenada din zona Floreasca – Barbu Văcărescu se va extinde
De asemenea, tot potrivit datelor din piață compania românească are opțiune de a extinde cu încă 3.000 – 4.000 mp suprafața contractată.
Compania vrea să se extindă pe segmentul de vânzare în sistem B2B.
Consultanții imobiliari spun că zona va continua să se extindă în direcția construcției de locuințe.
rezidențial WRP există mai bine de 16 imobile deja finalizate, unde locuiesc peste 3.500 de locatari, conform datelor oficiale de pe site-ul acestuia, și sunt construcții care se întind
Cu puțin timp înainte, Leroy Merlin anunțase că își extinde rețeaua de pe plan local cu un magazin nou la Târgoviște la începutul anului 2021.
„Ne-am extins totodată activitatea și la nivel regional, având șantiere deschise în Germania și Austria, cum ar fi șantierul Catedralei Ortodoxe din München.“ Anul financiar al companiei
Sunt multe situații în care chiriașii pleacă de la premiza că vor să se relocheze și, după o lungă perioadă de căutare a altor opțiuni în piață, iau decizia să rămână și/sau să se extindă
În ultimii cinci ani, valoarea chiriilor pe care sud-africanii de la NEPI Rockcastle le-au obținut din România s-a triplat, pe măsură ce și portofoliul companiei s-a extins de la un