Compania imobiliară Euromall, care a construit un centru comercial la Pitești, cere despăgubiri de peste 7 milioane de euro grupului austriac Immofinanz, pe motiv că acesta ar fi încălcat
Final Distribution, deținut de familia Mircescu, estimează că exporturile vor reprezenta anul acesta circa 10% din cifra de afaceri de peste 5 milioane de euro, după ce în 2012 compania
Compania de consultanță în probleme legate de mediu, Ramboll România și-a mărit suprafața de birouri ocupată în clădirea Phoenicia BC, din zona Unirii-Alba Iulia, din Capitală, cu 800
studii economice din promoțiile cu până la trei în urmă, la finalizarea acestuia existând posibilitatea angajării pe perioadă nedeterminată pe unul din șase posturi disponibile în companie
Distribuitorul de materiale pentru construcții, finisaje și amenajări Galileo, cea mai importantă companie a grupului Menatwork, a înregistrat anul trecut afaceri de 18 miloane euro
Compania ASA CONS din Turda (județul Cluj), parte a grupului francez Consolis, cu activități în industria prefabricatelor, estimează pentru anul 2013 o cifră de afaceri de circa 12
Compania Elis Pavaje a înregistrat o creștere de aproximativ 43% a vânzărilor de pavaje rezidențiale în primul semestru al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2012, avans
Impact Developer & Contractor (IMP), companie controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a raportat în primul semestru pierderi de 5,9 mil. lei, mai mici cu 37% față de același interval