dispozitive care comunică între ele, depind unul de altul și deservesc pe termen lung nevoile unui investitor, ale unui proprietar de clădiri, dar și nevoile imediate și de durată ale celor
de asemenea tot mai importante, motiv pentru care dezvoltatorii proiectează noile clădiri cu gândul la obținerea unor certificări LEED sau, mai nou, WELL care vizează percepția celor
în piață”, spune Horațiu Țepeș, în condițiile în care, potrivit lui, codul CAEN aferent activității companiei sale, de producție de acoperișuri și țigle metalice nu intră în sfera celor
Compania Nova Imobiliare îl are ca acționar unic, potrivit celor mai recente date, pe omul de afaceri Panico Panayi, rezident în Marea Britanie, dar cu origini elene.
“Ne așteptăm la o scădere a spațiilor de birouri clasice si o creștere a celor din vile sau spații de lucru neconvenționale și cu costuri mai mici, ori clienții să opteze pentru clădiri
Acest lucru înseamnă că domină contractele de închiriere pe cinci ani, în detrimentul celor pe șapte. în total, rata de ocupare medie GLA este de 89,7%, la care se adaugă o suprafață
dezvoltat de WDP la Oradea va fi compania de logistică și transport Kuehne + Nagel, potrivit unui comunicat al Agenției de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), care se ocupă de administrarea celor
Lipsa investițiilor publice în proiecte de construcții, dar și scăderea celor private, le dau producătorilor motive să spere, în cel mai bun caz, la o stagnare a pieței de lacuri și