„Operarea unui restaurant la ultimul etaj al clădirilor de birouri presupune implicații suplimentare pentru dezvoltatorii de birouri din punctul de vedere al logisticii, ventilației
Evoluția rezultatelor financiare și a numărului de angajați ai Bog’Art SRL în perioada 2009-2014
Materialul a apărut în ediția din 10 iunie a Ziarului Financiar.
În timp ce o serie de peste zece proiecte importante, de la Asmita Gardens și Citadella Titan, la Ibiza Sol sau My Dream din Pipera, au ajuns la mâna creditorilor, alți dezvoltatori
Imobilul se desfășoară la sol pe o suprafață care depășește 1.000 de metri pătrați și afișează peste 6.000 de metri pătrați construiți de spații de birouri, dispuși pe șapte nivele.
Clădirea are o suprafață construită desfășurată decirca 5.000 mp și o suprafață construită la sol de 550 mp, intenția beneficiarului fiind aceea de a obține un spațiu multifuncțional
surse regenerabile, precum cei 1.700 de metri pătrați de panouri fotovoltaice și două sisteme de pompe de căldură, unele de tip aer-apă ce vor fi montate pe terase și altele de tip sol-apă
anului, când se părea că s-a mai bifat un an prost pe piața de fuziuni și achiziții, s-au înregistrat câteva tranzacții semnificative atât pe partea industrială, cât și pe cea logistică