Sofiane Benmaghnia are o licență în comerț, obținută la Universitatea din Tunis (Tunisia), și o diplomă în management obținută în Canada, unde a absolvit de asemenea un program MBA.
antreprenorul se referă mai ales la recrutarea forței de muncă: „Nefiind într-o zonă turistică, nu ne este ușor să aducem oameni calificați, și aici mă refer în primul rând la top management
Compania nu a fost gândită ca o firmă de construcții clasică, cu mulți muncitori angajați, ci ca o platformă de management de proiect, cost control, achiziții și controlul calității
, dar și economie, management de proiect, cercetare documentară, comunicare publică și relații instituționale – necesitând o coordonare multidisciplinară continuă, atât în etapa de
Le facem birouri pentru care să merite transportul, pentru care să merite acele minute pe care le petreci citind sau ascultând un podcast să ajungi la un birou unde ai facilități complementare
Consolidarea sectorului de industrial se extinde tot mai mult în afara capitalei, iar vestul țării este următoarea concentrație de proiecte de tip industrial, orașe precum Timișoara
Vom asista la o dezvoltare circulară – locuințele vechi vor rămâne în centrul orașului, periferia urmând să se extindă datorită noilor proiecte imobiliare“, spunea recent omul
În ceea ce privește intervențiile la construcțiile existente, Legea 177 extinde sfera acestei noțiuni, acestea incluzând conform Legii 177 lucrări de construire, reconstruire, sprijinire