Dacă pentru Podul Grant lucrările se pot urgenta și se pot derula și noaptea, de ce nu ar fi posibil să se procedeze la fel și în cazul altor proiecte publice, precum școli sau spitale
Cifra de afaceri a companiei noastre a înregistrat o scădere de aproximativ 20% față de anul 2013 (rulajul Search Corporation s-a ridicat anul trecut la 34,6 mil.…
Daniel Pițurlea, fondatorul și președintele firmei de construcții Concelex din București, cu afaceri de 74 mil. euro în 2020: „Prezența noastră peste granițe a implicat două proiecte
Pandemia a venit și cu o regândire a priorităților când vine vorba despre bugetele noastre, iar nevoia de economisire și de investiții profitabile a devenit poate mai clară ca niciodată
„De când am început această activitate, în urmă cu aproximativ doi ani, filosofia noastră de business s-a legat de peretele de gips-carton – respectiv de obiectele care se află în fața
„Mare parte a apartamentelor noastre sunt cumpărate cu surse proprii, avem și clienți care merg pe partea de creditare, destul de puțini în comparație cu numărul de apartamente.