locuințe în orașe precum București sau Cluj alături de o scădere a ofertei în acestea din lipsă de noi proiecte pun o presiune tot mai mare pe prețuri, care doar pe final de an au urcat
Pandemia și mai exact starea de urgență au accelerat cererea de case de pe piața locală, iar dacă până acum cele mai căutate erau apartamentele, acum locuința cu o curte și terasă a urcat
Tronsonul 2, care este împărțit în două loturi, va fi realizat de Asocierea SA&PE Construct SRL-Spedition UMB SRL-Tehnostrade SRL-Consitrans SRL (Romania).
Antrepriza de Reparații și Lucrări (ARL) Cluj, subsidiara locală a grupului austriac Strabag, a finalizat modernizarea a peste 14 km de drum județean în județul Maramureș, pe tronsonul
Ruris, producător de echipamente pentru fermieri, mizează pe digitalizarea companiei și are în plan implementarea de noi servicii în liniile sale de business, motiv pentru care va...
Investițiile de pe piata imobiliară cu crescut anul trecut cu 32%, la peste 805 milioane euro, în condițiile în care cele mai mari tranzacții de terenuri cumulând peste 220 mil eur...
Administrator judiciar pentru Hidroconstrucția este un consorțiu format din Infinexa Restructuring SPRL și Mușat & Asociații Restructuring Insolvency SPRL.