Localitatea Chiajna din vestul Capitalei și-a dublat în șase ani populația, dispunând însă de aceeași infrastructură veche de transport, potrivit celor mai recente date.
Companiile incluse în analiză sunt cele care alcătuiesc topul celor mai mari jucători din distribuția de materiale de construcții după cifra de afaceri din 2020, potrivit celei mai
Acestea sunt prețurile de achiziție ale celor mai cumpărate materiale de construcții, potrivit datelor transmise de Vasile Dobrea, manager de achiziții la Vindem-ieftin.ro, o platformă
Echipa Brico Dépôt din România numără în prezent 2.600 de angajați, dintre care peste 2.000 lucrează în cele 35 de magazine pe care retailerul le are la nivel național, potrivit celor
“Piața terenurilor a fost afectată de perioada celor două luni în care a fost instaurată starea de urgență, dar și de starea de expectativă a dezvoltatorilor de birouri sau de hoteluri
Polonia a rămas lider în regiune, volumele de investiții reprezentând 65% din totalul celor mai mari 6 țări din Europa de Est, urmată de Republica Cehă și Ungaria, cu o pondere de 14%
parte, grupul Blackstone, unul dintre cele mai puternice și influente fonduri de investiții din lume, este menționat de asemenea de Reuters ca potențial cumpărător al fabricilor celor