Companiile Diferit SRL (execuție lucrări drumuri și poduri) și Diferit AG (antrepriză generală în construcții), fac parte din grupul Diferit, alături de încă două companii, Eco Dif
Astfel, Antreprenorul, Asocierea STRACO Grup SRL – Comnord SA – Specialist Consulting SRL, are din acest moment front de lucru și poate demara lucrările de construcție
Printre cele zece companii care au depus ofertă pentru acest contract sunt Aktor Technical Societe Anonyme (Turcia), China Railway (China), Porr Construct SRL (Austria), Strabag SRL
Piața industrială și logistică din România a depășit pragul de 8 milioane de metri pătrați la finalul primului trimestru din 2026, în condițiile în care dezvoltatorii au livrat apr...
Gradul de neocupare a continuat să crească în Capitală pe final de 2021, potrivit companiei de consultanță imobiliară Fortim, în condițiile în care ultimii doi ani de pandemie au
de euro) în Global Logistics Chitila SRL (Chitila Logistics Hub), o companie nelistată din România, care deține terenuri pentru dezvoltare ulterioară, la data achiziției, în Chitila