De aceea am decis să dezvoltăm într-una din cele mai dinamice zone ale Bucureștiului un produs rezidențial calitativ și să oferim facilități precum zone de socializare în două lobby-uri
„Finalul primului trimestru al anului a adus o schimbare de paradigmă, în sensul că sesizăm o dinamică bună în piața de noi proiecte și o accelerare a proceselor decizionale”, adaugă
Ieri, prima locomotivă modernizată pentru CFR Călători a efectuat testele dinamice pe secțiunea de cale ferată Buftea-Brazi, urmând ca până la finalul acestui an primele două locomotive
România (ROMEPS) și-a ales recent consiliul director, Șerban Căzănișteanu, director general al companiei Mindo, fiind numit președintele organizației.
”Ne propunem să fim mult mai dinamici
Acestea sunt câteva dintre transformările pe care le-au remarcat managerii din imobiliare, reliefate în cadrul conferinței ZF Cele mai dinamice companii din România – ediția 2026,
„Remarcăm, totuși, dinamica accelerată a investițiilor în blocuri de locuințe – fenomen care a început în a doua jumătate a anului trecut și continuă în 2015.
♦ Și în anii trecuți Ness Proiect s-a clasat la vârful pieței de construcții în ceea ce privește dinamica afacerilor de la un an la altul, având însă și ani cu creșteri mai lente,
Din acest motiv este posibil să asistăm la scăderea diferențialului dintre dinamica prețului proprietăților rezidențiale noi și a prețului proprietăților rezidențiale existente”, spun
„Certamente vom avea reduceri de personal în această iarnă și vom vedea cum va evolua numărul mediu (de angajați – n.red.) corelat cu dinamica plății creanțelor și cu dinamica relansării