Dan Mircescu, omul de afaceri care controlează producătorul și importatorul de sisteme pentru acoperișuri Final Distribution din Băicoi (județul Prahova), spune că afacerile companiei
Christophe Weller, managing partner al Corporate Office Solutions (COS), companie din domeniul amenajărilor și designului pentru birouri, spune că piața de profil din Transilvania
„Perioada 2005-2007 a fost o perioadă de apreciere importantă a cursului valutar. În acel moment, aproximativ 85% din producția Ilefor era destinată exportului.
Constructorul CON-A din Sibiu, deținut de Mircea Bulboacă, a încheiat primul semestru al anului 2020 cu o creștere a veniturilor de aproximativ 20% comparativ cu S1 2019, însă activitatea
Producătorul și importatorul de sisteme pentru acoperiș Final Distribution, deținut de familia Mircescu, spune că este în discuții avansate pentru demararea exporturilor pe piețele
Producătorul și importatorul de sisteme de acoperișuri Final Distribution, redenumit recent Novatik și deținut de familia Mircescu din Băicoi, Prahova, a obținut în primele șapte luni
După mai bine de șase ani în care prețurile apartamentelor s-au apreciat – creștere care totuși însă nu a dus la revenirea prețurilor din 2007-2008, este posibil ca în 2020 din cauza
Peste 1.300 de kilometri de autostrăzi, printre care Sibiu-Pitești, Bacău-Pașcani, Târgu Neamț-Târgu Mureș sau centura Capitalei, se află pe lista de priorități a României până în 2030
Compania de construcții Dimex-2000 Company, controlată de antreprenorii Ioan și Neluța Lucreția Scurtu din localitatea Rebrișoara, județul Bistrița-Năsăud, a raportat pentru 2021 o
CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, și Network One Distribution (NOD), liderul pieței