Reevaluarea portofoliului de active pentru diminuarea riscurilor pe termen lung și gestionarea prudentă a fluxurilor de capital sunt, de asemenea, acțiuni menite să ajute jucătorii
este nevoie de mai mulți jucători locali, cum se întâmplă pe alte piețe din Europa Centrală precum Polonia sau Cehia, în timp ce în local piața este dominată numai de fonduri cu capital
Europe în zona Centru-Vest din București, avea în septembrie 2025 o rată de ocupare de doar 14%, potrivit raportului financiar al AFI Europe prezentat investitorilor pe piețele de capital
Investiția de 110 milioane de euro reprezintă cea mai mare plasare de capital din județul Hunedoara din ultimii 30 de ani, într-o unitate care fabrică produse finite.
O autostradă, căi ferate, metrou, un spital nu sunt profitabile deoarece, contrar celor prezentate anterior, implică cheltuieli de capital (CAPEX) mult mai mari, în timp ce veniturile
Hidroconstrucția SA este o companie românească cu capital 100% privat, înființată în 1950, ca unic constructor al investiției hidroenergetice de la Bicaz, cu lucrări hidroenergetice
In forma actuala, obligatia este injusta, pune presiune mai mare mai ales pe firmele cu capital romanesc care oricum vor trebui sa suporte majorarile de impozite, cresterile de preturi