Cu toate acestea, România continuă să beneficieze de oportunități importante generate de investițiile în infrastructură, sănătate, educație și energie“.
Compania de construcții Arcada Company, controlată de oamenii de afaceri Spiru Mantu și Mihai Humă, aproape și-a triplat profitul în 2020, ajungând de la 41,1 milioane de lei în 2019
Până acum, compania a pus în funcțiune prima linie de elemente pentru sisteme de canalizare în cadrul fabricii din Vrancea (Doaga), pentru ca până în această toamnă să fie inaugurate
La 32 de ani, Victor Ioane coordonează activitatea firmei austriece Salesianer Miettex în șase țări: Cehia, Croația, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria.
sunt din ce în ce mai puține, iar lucrările de reabilitare termică se derulează în funcție de existența sau lipsa finanțărilor, în ciuda faptului că circa 90% din clădirile din România
Operatorul de telefonie mobilă Orange România, cu afaceri anuale de aproape un miliard de euro și circa 3.000 de angajați la nivel local, a închiriat un spațiu de 13.700 de metri pătrați