Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a terminat anul trecut cu un număr mediu de 5.900 de oameni, fără niciun semn de restructurare, păstrând astfel
Exportul de mobilă s-a majorat cu 14,8% în primele două luni ale anului până la 268 mil. euro, arată datele Asociației Producătorilor de Mobilă din România (APMR).
Gabi Ene, director general și administrator al Klass Coating System, producător de profiluri PVC, spune că trimite profilurile din PVC atât pe piața din România, cât și în Moldova,
Liderul constructorilor din România din perspectiva cifrei de afaceri a rămas și anul trecut grupul austriac Strabag, care prin cea mai importantă entitate juridică pe care o controlează
Retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin, care în toamna anului 2011 a deschis primul magazin din România pe Șoseaua Chitilei din nordul Capitalei, a cumpărat recent un teren de
Piața firmelor de mutare este încă la început în România, multe persoane sau companii preferând să se mute prin forțe proprii, fără să apeleze la specialiști, dar marja de profit în
Perspectiva pentru 2021 în ceea ce privește piața tranzacțiilor din România este una optimistă, susține Anca Merdescu, director asociat investment services la Colliers, mai ales că
Attila Peli, Head of Development and Land Department în cadrul firmei de consultanță imobiliară JLL România, este de părere că finanțarea de către bănci a dezvoltatorilor imobiliari
România traversează cea mai bună perioadă din istoria postdecembristă a construcțiilor, cu investiții masive în infrastructură și cu firme românești care au depășit multinaționalele