Cu investiții de peste 250 milioane euro în două decenii și un nou centru operațional paneuropean la București, DP World transformă România într-un pivot logistic strategic.
Compania austriacă de dezvoltare imobiliară Immofinanz a obținut, în anul financiar 2015-2016 (1 mai 2015 -30 aprilie 2016), 45,1 milioane de euro din închirierea proiectelor pe care
Retailerul francez Leroy Merlin, care a cumpărat anul trecut rețeaua locală BauMax, va închide în următoarea săptămână încă două unități care funcționează sub sigla grupului austri...
Valoarea tranzacțiilor cu proprietăți comerciale din România a crescut cu 220% anul trecut, până la 1,124 mld. euro, în timp ce în Polonia cea mai importantă piață imobiliară din regiune
Dezvoltarea de birouri este un domeniu aflat încă la început în România, iar livrarea de noi soluții este ușor de făcut în comparație cu țări ca Franța, Germania sau Anglia unde infrastructura
Banii au venit de la fondul de investiții Resource Partners, care a preluat rețeaua de fitness în 2014, după cum spun chiar reprezentanții World Class România și vor fi investiți în
România continuă să atragă investitorii imobiliari și în acest an, pe fondul indicatorilor macroeconomici stabili și cu perspective de îmbunătățire, dar și al randamentelor mai atractive
Vastint România și Kruk România au încheiat un contract de închiriere pentru 4.000 mp de spații de birouri în cadrul ansamblului mixt Timpuri Noi Square din București.
Federation, o organizație cu sediul la Bruxelles care reunește jucători din imobiliare cu un portofoliu total evaluat la 1.500 de miliarde de euro, afirmă că piața de real-estate din România