În 2004, prin fuziunea fabricilor de ciment pe care le aveau germanii la acea vreme cu compania de management Carpatcement România, a luat naștere Carpatcement Holding.
Potrivit acestuia, în prezent, prețurile imobilelor ating noi maxime post-criză, rămânând încă sensibil sub nivelul maxim înregistrat în bula din 2008
“Salariile din economie reprezintă
Tehno World a fost fondată în 2003, fiind deținută până la momentul preluării de către Romcim de trei asocialți – Maria-Angela Amariei, Gabriela-Luminița Pavel și Iustinian Pavel
Compania Taffo este o asociere începută în 2007, în Baia Mare, prin preluarea unei firme de construcții înființate în 1999, deținută de unul dintre asociați, reorganizată la început
Fortim Trusted Advisors, membră a Alianței BNP Paribas Real Estate, este o companie de consultanță imobiliară fondată în anul 2002 și din decembrie 2020 este controlată de către Costin
Orașul este al patrulea cel mai scump din țară pentru cumpărătorii care își doresc o locuință finalizată după anul 2020.
Prețurile avansează lent în Timișoara.