Românca Aura Dinu este din octombrie 2013 directorul de marketing al diviziei AFI Palace Malls România, care include centrul comercial AFI Place Cotroceni, unul dintre cele mai mari
Antrepriza de Reparații și Lucrări (ARL) Cluj, subsidiara locală a grupului austriac Strabag, a finalizat o investiție de 123 mil. lei (aproximativ 25 mil. euro), finanțată din fonduri
Grupul Diaverum, unul dintre cei mai mari zece jucători de pe piața serviciilor medicale private, prin companiile SC Diaverum România SRL și Diaverum Holding S.A.R.L., a preluat doi
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care grupul Damen din Olanda preia Daewoo Mangalia Heavy Industries SA ((DMHI) și Daewoo Mangalia Human Resources Management SRL.
Kiki & Iri 2011 SRL, un distribuitor de materiale de construcții cu sediul în localitatea Moșnița Veche, județul Timiș, una dintre primele firme tip SRL-D (create de debutanți), fondată
Antreprenorii români continuă să fie reticenți atunci când vine vorba despre extinderea peste granițee României, în special antreprenorii care vin din așa-numit economie clasică – adică
Cei peste cinci milioane de români care în prezent trăiesc și lucrează în afara țării pot reprezenta un bazin de investitori pentru România, investitori care pot veni în țară pentru
Compania Romor Beton SRL vinde prin lichidator judiciar o stație de betoane situată în Odobești, județul Vrancea, pentru suma totală de 515.000 lei (117.000 de euro).