„Autoritățile ar trebui să vină la rândul lor și să contribuie la dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii generale din zonă dar și din Capitală, de la mijloace de transport în
La Esplanada Cartierul de Justiție, proiectul imobiliar de pe terenul Esplanada din Capitală, din care ar urma să facă parte 23 de instituții, are un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD
El estimează că în cazul proiectelor viitoare de birouri, chiriile vor reflecta într-o anumită măsură costurile mai mari de construcție, iar în ceea ce privește Capitala, din cauza
fost de 62% în primul trimestru, în creștere cu 33% față de perioada similară a anului trecut, și se află la doar 5% sub nivelul din 2019, anterior pandemiei, ceea ce plasează capitala
Pe elemente de structură, creșteri au avut loc la lucrările de reparații capitale (plus 18,9%), lucrările de construcții noi (plus13,2%) și la lucrările de întreținere și reparații
În 2022 cele mai mari investiții ale companiei au mers către dotarea fabricii cu tipare noi și în reparația capitală a uneia dintre stațiile de producție a betonului, precum și a silozurilor
Astfel, din totalul de 995.000 mp de spații de birouri moderne previzionat pentru 2019 în București, Budapesta, Bratislava, Praga, Varșovia și Viena, capitala României are 336.000 mp