Spaniolii au un proiect de locuințe și în Constanța, Flamenco Residences, început în 2008, la care, până la sfârșitul anului trecut, nu realizaseră decât fundația și două subsoluri.
Noi contracte s-au mai semnat și de către HP Enterprises (2.500 mp în BOC), Vodafone (2.000 mp în Globalworth Tower), WiPro (1.980 mp în Globalworth Tower), Ericsson (1.900 mp în Green
Având în vedere acest trend de creștere, 2015 ar putea fi un an foarte bun pentru investiții, ajugându-se rapid la nivelurile consemnate în anul de vârf 2007“, afirmă Houlihan.
scris că Oracle va închiria alți 20.000 de metri pătrați în proiectul de birouri Oregon Park din nordul Capitalei, investiție a grupului Portland Trust, unde ar urma să angajeze alți 2.000
Constantin Sebeșanu, CEO-ul dezvoltatorului, spune că, în 2007, la momentul demarării lucrărilor de construcție pentru ceea ce este astăzi Greenfield, drumul în cauză era public, nu
SVN International Corp are peste 200 de birouri în opt țări și regiuni, în care activează peste 2.000 de consultanți imobiliari și personal administrativ.