Portofoliul rețelei include produse de bricolaj, construcții, decorațiuni și grădinărit, provenite de la furnizori internaționali, din Europa și China, și de la producători locali,
Optimedia a fost înființată în anul 1994, la Oradea, cu principal domeniu de activitate fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții.
La nivelul orașelor secundare, vorbim de câteva zeci de proiecte rezidențiale cu minimum 30 de unități aflate în diferite stadii de construcții“, spune Daniel Crainic, director de marketing
„Industria materialelor de construcții reprezintă un sector strategic pentru ROCA Investments, iar faptul că mai avem și alte companii în portofoliu din acest domeniu ne ajută să-l
În plus, din cauza întârzierilor materialelor de construcții, dacă înainte de pandemie amenajarea a 5.000 mp de birouri dura trei luni, în prezent durează cel puțin opt sau chiar peste
este printre foarte puținele rămase unde mai poate fi construit un mare proiect imobiliar în Cluj, pe măsură ce toate celelalte foste platforme industriale au fost înlocuite de construcții
Peste cinci-zece ani, costul construcției va fi net superior celui de azi, pentru că, pe lângă scumpirea materialelor de construcții, crește considerabil și costul cu forța de muncă
În mod firesc, suspendarea planurilor urbanistice zonale actuale nu ar trebui să aibă un impact asupra continuării proiectelor în curs sau începerii noilor proiecte de construcții.
În pofida crizei sanitare, Reynaers Aluminium România, parte a liderului european pe segmentul soluțiilor de aluminiu pentru sectorul de construcții, a încheiat 2020 cu o creștere de