Rețeaua de distribuitori a ajuns la 150 de parteneri, de 15 ori mai mult decât anul în care Stoleru a preluat conducerea firmei, al cărei acționariat s-a schimbat fundamental, aproape
O mare parte a activitățiilor de dezvoltare se vor desfășura în cadrul unui laborator pentru testarea rezistenție, iar centrul de cercetare și dezvoltare de la Jucu ‘’va fi un partener
Remus Borza, managing partener Euro Insol, administratorul judiciar al Uztel Ploiești (UZT), cel mai mare producător de utilaj petrolier din România, spune că firma care a intrat în
depozita marfă la noi fără să fie nevoit să instaleze echipamente de răcire.“
„Unele dintre companiile chiriașe au semnat cu noi pentru că au înțeles că suntem într-adevăr un partener
își dorește o priveliște extinsă asupra orașului, recomandarea este să se mute la o înălțime cât mai mare, mai ales că etajele inferioare vin cu dezavantajul zgomotului, iar la parter
În plus, doar construcția unei fabrici nu ar fi de ajuns, fiind nevoie de existența unei industrii pe orizontală, cu parteneri în proximitate care să poată furniza piese și materiale
Acest târg se organizează un an la Londra și un an la Paris. Pentru standul Leonardo am produs absolut totul în România. A fost un proiect foarte complex.
Contextul actual este totuși un bun moment pentru companii să-și transforme birourile și să le adapteze la viitorul mod de lucru“, explică Sebastian Dragomir, Partner and Head of Office
Tendința este vizibilă și la nivel național, în marile orașe din afara Capitalei existând deja centre de acest tip, atractive mai ales pentru antreprenorii start-up-urilor, care nu