Noi lucrăm preponderent cu PFA-uri, dar suntem foarte conectați și cu zona de SRL-uri“.
„Am văzut o creștere a numărului de firme nou-înființate, atât SRL-uri, cât și PFA-uri.
. – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL – East Water Drillings SRL, care a demarat lucrările în aprilie, iar acum se toarnă asfaltul și va fi gata până la finalul anului
miliarde de dolari în sudul Chinei, devenind astfel ultima dintr-o serie de companii străine care-și întărește prezența în această țară în urma relaxării treptate a restricțiilor privind
Ministrul transporturilor Ioan Rus (59 de ani), care se află la cârma infrastructurii de transport de aproape patru luni, nu mai dă niciun termen concret privind semnarea contractului
„Oferta depusă de asocierea de firme românești SC Gdo Mov Impex SRL – SC Omega Cert Sistem SRL, în valoare de 419.854.213,32 lei (fără TVA), a fost desemnată câștigătoare, contractul
♦ Produsul a fost cercetat și dezvoltat în Cluj-Napoca, prin compania The Climate Change SRL, și este rezultatul unui business condus de Dennis Debie și Sebastian Tudose. ♦ Pentru
Cea mai importantă tranzacție ca valoare realizată de BDO în ultima perioadă este un transfer de business în industria de automotive, valoarea tranzacției ridicându-se la 6,7 milioane