„Elemental Holding lansează în România, prin achiziționarea unui pachet majoritar de acțiuni al societății ACC Recycling Services SRL, un proiect ambițios care va contribui la dezvoltarea
Anul acesta, Holcim România a parafat achiziția Uranus Pluton SRL, un operator de carieră de granit din localitatea Cerna, județul Tulcea, o tranzacție prin care gigantul intră pe piața
Ax Perpetuum Impex este acționar și în firma Smart Furniture SRL (20% din părți sociale), care deține circa 52% din acțiunile Napochim (NACH), cu afaceri de circa 4,6 milioane de lei
Potrivit reprezentanților complexului, vânzările lunare se situează la 60-80 apartamente pe lună, în condițiile în care prețurile pornesc de la 550 euro/mp util, inclusiv TVA.
. – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL – East Water Drillings SRL, care a demarat lucrările în aprilie, iar acum se toarnă asfaltul și va fi gata până la finalul
Apa! Oare, cei care sunt platiti sa ingrijeasca parcul nu beau apa? Chiar nu le mai pasa deloc celor care fac jogging pe aleile neasfaltate ca lasa o dara de praf in urma lor?
Potrivit reprezentanților companiei, rezultatul din exploatare al Teraplast a fost influențat negativ în 2012 de încetarea contractului de vânzare-cumpărare cu Teracota Bistrița SRL
Filiala din România, Tamura Electronics Romania SRL, cu sediul în Fetești-Gară, Ialomița, a solicitat ajutor de stat pentru derularea proiectului, valoarea investiției în noua fabrică