Benko, care s-a lăudat că are un portofoliu ce poate rivaliza cu cel al familiei regale britanice și cu al bisericii catolice, și-a început cariera în adolescență cu lucrări de mansardare
Compania operează o carieră de granit activă din 2004 în Cerna și are în prezent peste 80 de angajați, care își vor continua activitatea în cadrul businessului existent.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat săptămâna trecută că Salina Praid nu mai poate fi salvată, iar Radu Miruță, ministrul Economiei, care are în subordine Salrom, a spus
Montana Group, din care face parte compania Alu Menziken, a fost fondat în 2006 de către antreprenorul austriac Michael Tojner, care are investiții și în real estate în Austria dar
Cemacon este controlată de frații Pavăl, proprietarii Dedeman, prin vehiculele Pavăl Holding (80,6%) și PIF Industrial (16,8%), și are o capitalizare de circa 400 de milioane de lei
Situată în zona Decebal – Piața Muncii din București, clădirea de birouri este catalogată ca fiind de clasă A și are o suprafață închiriabilă de 10.000 de metri pătrați.
CRH are aproximativ 80.000 de angajați la nivel mondial, în aproximativ 4.000 de unități operaționale din 28 de țări, potrivit informațiilor de pe site-ul companiei.
Fosta sucursală CEC din Târgoviște are 76 metri pătrați construiți și teren de 22,74 metri pătrați și se scoate la licitație în data de 9 decembrie 2025, cu prețul de pornire de 26.700