Din punct de vedere al activității de dezvoltare de proiecte noi, primul trimestru s-a remarcat de asemenea printr-o încetinire a investițiilor, în condițiile în care dezvoltatorii
Acastă piață s-a dublat însă față de anul 2021, când piața era estimată la 315 mil. euro și la 125,9 milioane de euro în 2009, potrivit ultimelor date.
Potrivit datelor publice, tranzacția s-a ridicat la 12,77 milioane de euro plus TVA, ceea ce înseamnă un preț de aproximativ 1.560 de euro pe metru pătrat, justificat de faptul că terenul
„Estimăm că 2025 ar putea aduce finalizarea a aproximativ 18.000 de noi locuințe în București și împrejurimi, volum similar cu cel din 2024, când s-a înregistrat cel mai mic număr de
În replică, francezii de la Lafarge s-au arătat dispuși să renegocieze rata de schimb, dar nu și aspectele referitoare la conducerea viitorului grup în cadrul căruia fiecare din cele
În total, în primele trei trimestre din 2016 s-au tranzacționat spații de birouri cu o suprafață totală de 255.335 mp, din care 75.383 mp se află în centrele de afaceri ale generației